25°C

Marmaris

Descriere

Marmaris

Este cea mai mare stațiune turistică de pe coasta de vest a Turciei. Se presupune că numele Marmaris vine de la "Mimari as", care în turcă înseamnă "spânzurați arhitectul". Aglomerările înalte de clădiri cu apartamente de vacanță sunt sugestive în acest sens. Denumirea antică a orașului Marmaris era Physkos, în acele timpuri făcând parte din Imperiul Carian, apoi a fost asaltat de lidieni, în secolul al VI-lea î.e.n. În perioada elenă orașul era condus de seleucizi, apoi a fost controlat de romani, bizantini și, în secolul al XIII-lea, de către Menteşeoğulları. Sultanul otoman Suleiman Magnificul a cucerit orașul în 1522, de aici conducându-și campania de cucerire a insulei Rhodos. În timpul în care a făcut parte din Imperiul Otoman orașul a fost numit Mimaras, apoi Mermeris și în cele din urmă Marmaris. Între anii 1919 și 1921 Marmaris a fost controlat de italieni, apoi a devenit parte a Republicii Turce. Până în anii 1980 Marmaris a fost patria pescarilor și a scafandrilor ce căutau bureți de mare, apoi a început transformarea în stațiune turistică.

Marmaris, adevărat paradis turistic, se ridică în jurul unui port natural, la poalele munților acoperiți cu păduri de pin. Stațiunea este ideală pentru sporturile nautice, plajă și drumeții. Dacă adăugăm mesele cu mâncăruri și băuturi specifice, absolut impresionante, localnicii deosebit de prietenoși și primitori, precum și prețurile foarte scăzute, Marmaris devine o destinație mai mult decăt atractivă pentru orice turist. Cea mai bună modalitate de a ajunge la Marmaris este de a zbura cu avionul din aeroportul Dalaman - 90 km distanță.

Dacă vă aflați în Marmaris și priviți spre mare, aceasta poate semăna cu un lac. Există un spațiu destul de mic și greu vizibil care face legătura cu marea. În timpul celui de-al doilea război mondial navele obișnuiau să se ascundă în acest golf. Orașul vechi și bazarul se află la est de Ulusal Egemenlik Bulvari și Castelul Muzeu. Marmaris este îndeosebi folosit ca punct de plecare în excursii spre siturile principale de pe coastă. Nu ratați o vizită cu barca la Günlük și Turunç. Aici se gasesc și locuri de cazare, restaurante și baruri din abundență.

Orașe antice situate în regiunea Marmaris sunt: Amos (Hisarönü-Turunç), Byabassos (Hisarönü), Syma (satul Bayır Köyü), Larymna (Bozburun), Thyssanos (Söğüt), Phoinix (Taşlıca), Loryma (Bozukkale), Kasara (portul Serçe Limanı), Kedria (insula Sedir Adası), Euthena, Amnistos (Karacasöğüt) și Shyskos. Aceste așezări au aparținut Imperiului Carian, însă astăzi au mai rămas doar câteva ruine de ziduri și castele.

Obiective turistice: Castelul Marmaris, Orașul vechi Marmaris, Armutalan Hamam, Atlantis Waterpark, Excursii cu barca din Marmaris, Hafsa Sultan Caravanserai.



Hoteluri
  • Hotel's photo
    Adaburnu Golmar Beach
    Regiune:
    Marmaris  
    Hotelul este situat lângă mare, oferă piscine în aer liber pentru adulți și copii, tobogane cu apă, Wi-Fi gratuit în zonele publice ale hotelului, camere confortabile, un centru spa cu baie turcească, saună și mese all-inclusive.
  • Hotel's photo
    Alkan Hotel
    Regiune:
    Marmaris  Marmaris
    Alkan Hotel 3* este de tip boutique și a fost deschis în anul 2007. Acesta dispune de o suprafață de 2.062 mp.   Acces internet Wi-Fi pe întreg domeniul hotelului Situat în apropierea barurilor, restaurantelor și cluburilor